[Studiu de caz] StiriFelDeFel.ro

Un studiu de caz despre cum poţi avea interfaţa vizuală pe care ţi-o doreşti, pornind de la o temă pe care vrei să o modifici.

Cu cei de la Blogway m-am întâlnit în mai 2010 la un târg de job-uri. A fost primul stand la care m-am oprit pentru că am zărit la ei un banner, pe care scria cam aşa: te trecem gratuit pe „.ro”.  După o scurtă evaluare a blogului mi s-a oferit paşaportul pentru „.ro”. Titlul blogului a devenit, astfel, din stirifeldefel.blogspot.com, pur şi simplu www.stirifeldefel.ro.

Dacă în privinţa transferului conţinutului de pe blogspot.com pe .ro nu am întâmpinat mari probleme, când am început să îmi personalizez aspectul blogului, lucrurile nu s-au mai dovedit a fi la fel de simple. Aşadar am apelat la suport@blogway.ro pentru a primi lămuririle necesare în vederea adaptării interfeţei la specificul blogului meu.

După ce am testat mai multe interfeţe m-am hotărât asupra uneia ce părea ideală pentru un blog de ştiri, atractivă şi uşor de citit. Avea o mică hibă totuşi: în header, cele patru titluri afişate, erau încadrate în colţul din stânga, respectiv dreapta, de două fotografii care se potriveau ca nuca-n perete cu profilul blogului.

După ce am apelat la suport tehnic Blogway, am aflat ce simplu se putea rezolva problema. Am cerut o arhivă a temei mele celor de la suport@blogway.ro, am modificat fişierul în care am găsit cele două fotografii „nedorite” din header, adăugând fotografiile care doream eu să apăra şi redenumindu-le cu titlurile pe care le aveau vechile fotografii. Fotografiile care nu mai doriţi să apară, trebuie redenumite şi ele la rândul lor cu un alt titlu pentru ca serverul să nu le mai vadă.

Odată ce am făcut modificările de rigoare, am arhivat tema la loc şi i-am dat upload pe blog. Această operaţiune se face din interfaţa de administrare mergând în secţiunea „Appearance”, unde găsiţi opţiunea „Upload Themes”.

Pentru ca totul să decurgă bine, bifaţi următoarele trei opţiuni înainte de a uploada: overwrite existing files, extract arhived files şi remove arhive after upload. În momentul în care această operaţiune s-a finalizat cu succes, nu mai aveţi decât să intraţi în secţiunea Themes din Appearance şi să vă activaţi tema modificată. Noua temă se va regăsi printre celelalte teme.

Dacă vreţi să vă modificaţi tema fără a mai apela la suport Blogway puteţi foarte bine să vă descărcaţi tema de pe internet, nu va costă nimic, sau chiar pe site-ul wordpress la următorul link http://wordpress.org/extend/themes/,  şi să urmaţi apoi paşii enunţaţi mai sus. Spor la blogat!

4 comentarii până acum

  1. mie imi da eroarea asta: File type does not meet security guidelines. Try another.

  2. e de la sablon ,ca nici ads nu pot pune pe el ,o sa il schimb si daca tot asa face va spun..mersi mult

Lasă un răspuns