Paul Apostol, din partea echipei de suport Blogway

Salutare vouă!

Mă bucur că am în sfârşit ocazia să mă adresez comunităţii Blogway. Înainte de toate, să mă prezint, numele meu este Paul Apostol şi lucrez alături de nişte echipe cu adevărat excepţionale aici, la Hostway. De aproximativ 2 ani şi jumătate sunt manager-ul echipei de suport tehnic şi pot spune că drumul parcurs în tot acest timp a fost extraordinar de interesant atât pentru mine, cât şi pentru colegii mei. Rolul nostru în firma Hostway a fost de la început unul foarte important. Ni s-a încredinţat responsabilitatea unei infrastructuri de web hosting de proporţii, infrastructură pe care o monitorizăm permanent, indiferent de ora din zi sau de ziua din an. Dacă în toiul nopţii se întâmplă ca un serviciu software sau un echipament să nu mai funcţioneze în parametri normali, echipa de suport tehnic este acolo şi intervine astfel încât serviciul nostru să fie ireproşabil. Tot ei răspund şi de interacţiunea cu toţi clienţii Hostway, la nivel de “front-line”. Preiau şi rezolvă problemele tehnice, indiferent de gradul de complexitate, începând cu o setare basic, de client de email şi până la soluţii avansate ce implică serviciile VDS sau servere dedicate. Tot aici vă aflaţi şi voi, cei care alcătuiţi comunitatea Blogway.

Cam un an şi jumătate a trecut de la lansarea Blogway şi lucrul pe care îl apreciez cel mai mult este relaţia dintre voi şi echipa de level 1. Tot timpul am văzut-o ca pe o colaborare şi nu ca pe un serviciu prin care noi suntem obligaţi contractual să oferim suport tehnic. În mai toate cazurile voi, împreună cu colegul care a preluat ticket-ul/apelul, aţi trecut peste un obstacol, peste o problemă şi, când s-a rezolvat, parcă am avut un motiv să ne bucurăm împreună. Acest aspect a contat foarte mult şi, cu ajutorul vostru, sper să se menţină şi în continuare.

În ceea ce priveşte viitorul, obiectivul nostru va rămâne acela de a vă oferi ajutorul de fiecare dată când aveţi nevoie, la care se mai adaugă îmbunătăţirea constantă a timpului de răspuns la solicitările voastre. La fel de important este ca şi voi să fiţi conştienţi că puteţi apela cu încredere la noi ori de câte ori este necesar. E posibil să existe şi cazuri în care nevoia nu va fi suportată de serviciul Blogway, situaţie în care ne vom asigura că cererea va fi înaintată colegilor noştri din echipa de dezvoltare a platformei.

Vreau să închei acest prim mesaj către voi, cei care aţi interacţionat cu noi de-a lungul timpului, dar, mai important, cei care încă nu aţi apelat la suportul Blogway, prin a vă îndemna la colaborarea de care vorbeam mai sus. A fi blogger, din punctul meu de vedere, înseamnă a comunica, a da idei celorlalţi, a povesti experienţe, a împărtăşi impresii şi păreri, a prezenta ştiri, articole. Am fost plăcut impresionat să observ că există printre voi persoane care, prin blog, îşi promovează anumite produse. Nu este deloc întâmplător că aproape toate blogurile, care funcţionează ca un mic magazin de prezentare, conţin produse făcute chiar de proprietarii blogului. Este extraordinar să văd că reuşiţi să concretizati dintr-o îmbinare între talent, imaginaţie şi creativitate, nişte produse pe care le prezentaţi cu ajutorul blogului. Oricare ar fi motivul pentru care existaţi în comunitatea Blogway, vreau să ştiţi că noi suntem aici 24 din 24 pentru voi, şi vă vom ajuta, cu cea mai mare plăcere, să vă atingeţi scopul, şi asta pentru că noi credem în el şi îl respectăm.

Cu prietenie,

5 comentarii până acum

  1. Domnule Paul Apostol,

    așteptăm să concretizați promisiunea, cum că veți naturaliza, pentru fiecare client Blogway, opțiunea de a introduce pluginuri și de a putea să ne masterizăm temele.

    Promisiunea a fost făcută cu o lună, două în urmă…și toată vara nu s-a petrecut nimic.

    Poate toamna aceasta „e cu talent” pe Blogway!

    Vă dorim numai bine!

    • Functionalitatea a fost dezvoltata si deja suntem in teste cu ea. Fiind vorba de un update mai complex (facem update si de la WordPress 2.9.2 la WordPress 3.0.1), trebuie sa testam cat mai bine toata functionalitatile prezente, pentru ca in momentul in care vom face update-ul, sa functioneze totul bine.

  2. Stelian

    Felicitari. Am fost profund impresionat de faptul ca cei de la hostway si-au gasit timp pentru a rezolva o problema cu logo-ul din coltul dreapta, chiar daca era una minora ce tinea doar de standarde web.

    Multumim.

    Pingbacks/Trackbacks

Lasă un răspuns